Directiva 93/13/CEE. Protectia consumatorilor. Clauze abuzive.

cabinet avocat claudia bicu iasi - protectia consumatorilor - clauze abuzive

05 feb. Directiva 93/13/CEE. Protectia consumatorilor. Clauze abuzive.

Directiva 93/13/CEE. Protectia consumatorilor. Clauze abuzive.

Directiva 2008/48/CE. Directiva 87/102. Contracte de credit de consum. Dobanda anuala efectiva. Procedura de arbitraj. Hotarare arbitrala. Posibilitatea instantei nationale de a examina din oficiu caracterul abuziv eventual al anumitor clauze.

1. Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii impune unei instante nationale, sesizata cu executarea silita a unei hotarari arbitrale care a dobandit autoritate de lucru judecat si care a fost pronuntata in lipsa consumatorului, sa aprecieze, chiar din oficiu, caracterul abuziv al penalitatii prevazute in contractul de credit incheiat intre un furnizor de servicii financiare si un consumator, penalitate ce a fost aplicata in hotararea mentionata, in cazul in care aceasta instanta dispune de elementele referitoare la situatia de drept si de fapt necesare in acest scop, iar, potrivit normelor de procedura nationale, instanta mentionata poate sa procedeze la o asemenea apreciere in cadrul unor proceduri similare intemeiate pe dreptul national.

2. Revine instantei nationale in cauza, avand in vedere toate imprejurarile care insotesc incheierea contractului, obligatia de a stabili daca o clauza dintr-un contract de credit, care prevede in sarcina consumatorului, potrivit constatarilor efectuate de aceasta instanta, o penalitate intr-un cuantum disproportionat de mare, trebuie considerata abuziva in sensul articolelor 3 si 4 din Directiva 93/13. in cazul unui raspuns afirmativ, revine acestei instante sarcina de a stabili toate consecintele care decurg din aceasta potrivit dreptului intern pentru a se asigura ca respectiva clauza nu creeaza obligatii pentru consumator.

3. In imprejurari precum cele din actiunea principala, lipsa mentionarii dobanzii anuale efective intr-un contract de credit de consum, mentionare ce are o importanta esentiala in contextul Directivei 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege si a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum, astfel cum a fost modificata prin Directiva 98/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 1998, poate constitui un element decisiv in cadrul analizei de catre o instanta nationala a aspectului daca o clauza dintr-un contract de credit de consum, referitoare la costul acestuia, in care nu figureaza o asemenea mentiune, este redactata in mod clar si inteligibil in sensul art. 4 din Directiva 93/13. in cazul in care nu aceasta este situatia, instanta respectiva, avand in vedere toate imprejurarile care insotesc incheierea contractului in cauza, are posibilitatea de a aprecia, chiar din oficiu, daca omiterea mentionarii dobanzii anuale efective in clauza privind costul respectivului credit poate conferi acestei clauze un caracter abuziv in sensul art. 3 si art. 4 din Directiva 93/13. Cu toate acestea, in pofida posibilitatii acordate de a aprecia contractul respectiv din perspectiva Directivei 93/13, Directiva 87/102 trebuie interpretata in sensul ca permite instantei nationale sa aplice din oficiu dispozitiile care transpun in dreptul intern art. 4 din aceasta ultima directiva si care prevad ca lipsa mentionarii dobanzii anuale efective intr-un contract de credit de consum are drept consecinta faptul ca creditul aprobat este considerat scutit de dobanzi si de costuri.

C.J.U.E., Ordonanta din 16 noiembrie 2010 in cauza C-76/10, Pohotovosf s.r.o. impotriva Iveta Korckovska.

Actiunea principala si intrebarile preliminare

23. Doamna Korckovska, persoana cu handicap care beneficiaza de o pensie de invaliditate in cuantum lunar de aproximativ 370 de euro, a contractat cu Pohotovost’, la 26 februarie 2008, un credit ale carui conditii generale erau urmatoarele. Suma imprumutata era de 20.000 SKK (663,88 euro) si costurile aferente creditului erau de 19.120 SKK. (634,67 euro). Doamna Korckovska era obligata sa ramburseze principalul si costurile intr-o perioada de un an, conform ratelor lunare de 3.260 SKK (108,21 euro). Potrivit instantei de trimitere, DAE pentru acest credit era, asadar, de 95,6%, dar nu era mentionata deloc ca atare in conditiile generale ale creditelor acordate de societatea Pohotovost’, si nici in contractul de credit incheiat.

24. Conform art. 4 din aceste conditii generale, in cazul in care debitorul nu plateste integral doua rate lunare consecutive, datoria devine imediat exigibila in totalitate. in plus, intr-o asemenea situatie, art. 6 din conditiile generale mentionate prevede plata de dobanzi de intarziere zilnice in valoare de 0,25% din suma datorata si care curg incepand cu data la care datoria este exigibila pana in ziua rambursarii definitive a acesteia. O asemenea penalitate ar corespunde, asadar, unei dobanzi de 91,25% pe an. Or, instanta de trimitere subliniaza in aceasta privinta ca, potrivit legislatiei slovace, penalitatile prevazute in cauzele civile sub forma unor dobanzi de intarziere nu trebuie sa depaseasca dobanzile de referinta ale Bancii Centrale Europene, care sunt stabilite in prezent la 1%, majorate cu 8%, ceea cc inseamna 9% in total.

25. Articolul 17 din aceleasi conditii generale prevede ca litigiile ce rezulta dintr-un contract de crcdit sunt solutionate fie la Bratislava de Staly rozhodcovsky sud (Curtea de arbitraj), fie de o instanta nationala competenta, la alegerea partii contractante care formuleaza o actiune. In plus, potrivit art. 19 din acestea, toate raporturile dintre creditor si debitor sunt reglementate de dispozitiile Codului comercial, si nu de cele ale Codului civil. Instanta de trimitere adauga ca contractul din actiunea principala cuprindea un mandat acordat unui avocat pentru a o reprezenta pe doamna Korckovska.

26. Ca urmare a faptului ca doamna Korckovska nu a platit doua rate lunare consecutive, Pohotovost’ a sesizat, la 9 octombrie 2008, Staly rozhodcovsky sud, care a pronuntat, la 3 noiembrie 2008, o hotarare arbitrala prin care obliga partea interesata sa plateasca acestei societati, printre altele, o suma de 48.820 SKK (1.620,53 euro), precum si dobanzi de intarziere in cuantum de 39.120 SKK (1.298,55 euro) si cheltuieli de judecata de 9.928 SKK (329,55 euro). Aceasta hotarare a dobandit autoritate de lucru judecat la 15 decembrie 2008 si a devenit executorie la 18 decembrie 2008.

27. In baza hotararii mentionate, un executor judecatoresc a solicitat la 9 martie 2009 Okresny sud Stara Cubovna (Tribunalul teritorial din Stara Cubovna) acordarea unei autorizatii de punere in executare pentru o suma de 3.467 de euro. Prin ordonanta din 31 iulie 2009, aceasta instanta a suspendat procedura de executare invocand o atingere adusa moralitatii in ceea ce priveste cheltuielile reprezentantului legal al reclamantei in procedura de executare, care depaseau suma de 94,61 euro, si in ceea ce priveste obtinerea de dobanzi de intarziere care reprezinta 0,25% pe zi dintr-o suma de 1.298,52 euro, care curg de la 21 iulie 2008 pana la data stingerii datoriei.

28. Pohotovost’ a formulat la 26 august 2009 o actiune impotriva acestei ordonante la Krajsky sud v Presove (Curtea regionala din Presov). In sprijinul doamnei Korckovska, Asociacia spotrebitel’skych subjektov Slovenska (asociatia slovaca a consumatorilor, denumita in continuare „Asociacia”) a fost autorizata sa depuna un memoriu in care, in special, informa aceasta instanta cu privire la numarul ridicat de proceduri de executare intentate in Slovacia de Pohotovost’. Or, Asociacia apreciaza ca conditiile generale ale imprumuturilor acordate de aceasta societate contin clauze abuzive si constituie practici comerciale neloiale, astfel incat a recomandat instantei de trimitere sa sesizeze Curtea in temeiul art. 267 TFUE.

29. Apreciind in plus ca plangerea depusa de Asociacia cuprinde fapte cu privire la care trebuie sa se sesizeze din oficiu, Krajsky sud v Presove a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:

„1) a) Exprimarea in procente a costului total suportat de consumator ([DAE]) este atat de importanta incat, in cazul in care nu este stipulata in contract, nu se poate considera ca costul creditului de consum a fost indicat in termeni transparenti si suficient de clari?

b) Cadrul protectiei consumatorului, astfel cum este prevazut de Directiva 93/13[ ], permite sa fie calificata drept abuziva si o clauza dintr-un contract de credit de consum referitoare la cost, pentru motivul ca aceasta nu este suficient de transparenta si de inteligibila, atunci cand procentajul costului total al creditului de consum nu este indicat in contract si cand pretul este exprimat numai printr-o suma de bani reprezentand diferite cheltuieli prevazute, pe de o parte, in contract, iar pe de alta parte, in conditiile generale de vanzare?

2) a) Directiva 93/13[___] trebuie interpretata in sensul ca o instanta nationala sesizata cu executarea silita a unei hotarari arbi-trale care a dobandit autoritate de lucru judecat si care a fost pronuntata in lipsa consumatorului este obligata, din momentul in care dispune de elemente referitoare la situatia de drept si de fapt necesare in acest scop, sa aprecieze chiar din oficiu caracterul disproportionat al penalitatii prevazute in contractul de credit incheiat intre un furnizor de servicii financiare si un consumator, in cazul in care, potrivit normelor de procedura nationale, aceasta instanta poate sa procedeze la o apreciere de acest tip in cadrul unor proceduri similare intemeiate pe dreptul national?

b) In cazul unei clauze penale disproportionate prevazute in eventualitatea neindeplinirii obligatiilor consumatorului, sarcina de a actiona in consecinta, potrivit dreptului national, astfel incat aceasta clauza sa nu fie opozabila consumatorului in discutie, revine instantei nationale?

c) Clauza in care este prevazuta pentru fiecare zi de intarziere o penalitate de 0,25% din valoarea creditului, ceea ce inseamna 91,25% pe an, poate fi calificata drept abuziva avand in vedere caracterul disproportionat al penalitatii?

3) Cadrul protectiei consumatorului rezultat din aplicarea normelor Uniunii (Directiva 93/13[…], Directiva 2008/48[___] de abrogare a Directivei 87/102[___]) in ceea ce priveste contractele de credit de consum permite instantei, in cazul in care dispozitiile privind protectia consumatorului au fost eludate in temeiul contractului si atunci cand a fost formulata deja o cerere de punere in executare a unei decizii adoptate in temeiul unei hotarari arbitrale, sa suspende executarea sau sa autorizeze executarea pe cheltuiala creditorului, numai pana la concurenta sumei restante din creditul acordat, cu conditia ca normele de drept national sa ii permita sa procedeze la o astfel de apreciere cu privire la hotararea arbitrala si sa dispuna de elemente necesare referitoare la situatia de drept si de fapt?”

Cu privire la intrebarile preliminare

30. In temeiul art. 104 alin. (3) primul paragraf din Regulamentul sau de procedura, atunci cand raspunsul la o intrebare formulata cu titlu preliminar poate fi in mod clar dedus din juris-prudenta, Curtea, dupa ascultarea avocatului general, poate oricand sa se pronunte prin ordonanta motivata.

31. Curtea apreciaza ca aceasta este situatia in prezenta cauza.

Cu privire la admisibilitate

32. Pohotovost’ sustine in observatiile scrise, pe de o parte, ca raspunsurile la anumite intrebari preliminare pot fi date prin intermediul unei ordonante adoptate in temeiul art. 104 alin. (3) din Regulamentul de procedura. Pe de alta parte, aceasta sustine, in special, ca prima si a treia intrebare nu privesc interpretarea dreptului Uniunii si ca, in general, instanta de trimitere nu a respectat obligatia care ii revine de a solutiona problemele de drept national inainte de sesizarea Curtii prin mecanismul prevazut la art. 267 TFUE.

33. In aceasta privinta, este suficient sa se aminteasca faptul ca, chiar daca poate fi avantajos, in functie de imprejurari, ca problemele de drept national pur sa fie solutionate la momentul trimiterii la Curte, instantele nationale au cea mai larga posibilitate de a sesiza Curtea in masura in care considera ca o cauza pendinte ridica probleme privind interpretarea sau aprecierea validitatii dispozitiilor dreptului Uniunii care necesita pronuntarea unei decizii de catre acestea (Hotararea din 22 iunie 2010, Melki si Abdeli, C-188/10 si C-189/10, nepublicata inca in Repertoriu, pct. 41 si jurisprudenta citata).

34. in ceea ce priveste intrebarile preliminare formulate de instanta de trimitere, trebuie sa se constate ca acestea privesc interpretarea dreptului Uniunii.

35. Prin urmare, trebuie sa se raspunda la aceste intrebari adresate de Krajsky sud v Presove.

Cu privire la a doua intrebare lit. a)

36. Prin intermediul celei de a doua intrebari lit. a), care trebuie examinata in primul rand, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca daca, in temeiul Directivei 93/13, o instanta nationala sesizata cu executarea silita a unei hotarari arbitrale care a dobandit autoritate de lucru judecat si care a fost pronuntata in lipsa consumatorului este obligata, din momentul in care dispune de elementele referitoare la situatia de drept si de fapt necesare in acest scop, sa aprecieze, chiar din oficiu, caracterul abuziv al unei penalitati prevazute in contractul de credit incheiat intre un furnizor de servicii financiare si un consumator, penalitate care a fost aplicata in hotararea mentionata, in cazul in care, potrivit normelor de procedura nationale, aceasta instanta poate sa procedeze la o asemenea apreciere in cadrul unor proceduri similare intemeiate pe dreptul national.

37. Potrivit unei jurisprudente constante, sistemul de protectie pus in aplicare prin Directiva 93/13 se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr-o situatie de inferioritate fata de un vanzator sau un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de vanzator sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora (Hotararea din 27 iunie 2000, Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores, C-240/98-C-244/98, Rec., p. 1-4941, pct. 25, precum si Hotararea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C-l68/05, Rec., p. 1-10421, pct. 25).

38. Avand in vedere o asemenea situatie de inferioritate, art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13 prevede ca clauzele abuzive nu creeaza obligatii pentru consumator. Astfel cum rezulta din jurisprudenta, este vorba despre o dispozitie imperativa care urmareste sa substituie echilibrului formal pe care il instituie contractul intre drepturile si obligatiile cocontractantilor un echilibru real, de natura sa restabileasca egalitatea dintre aceste parti (Hotararea Mostaza Claro, citata anterior, pct. 36, si Hotararea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C-243/08, Rep., p. 1-4713, pct. 25).

39. Pentru a asigura protectia urmarita de Directiva 93/13, Curtea a subliniat de asemenea, in mai multe ocazii, ca situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator sau furnizor nu poate fi compensata decat printr-o interventie pozitiva, exterioara partilor la contract (Hotararea Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores, citata anterior, pct. 27, Hotararea Mostaza Claro, citata anterior, pct. 26, precum si Hotararea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. 1-9579, pct. 31).

40. In lumina acestor principii, Curtea a hotarat ca instanta nationala este obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale (Hotararea Asturcom Telecomunicaciones, citata anterior, pct. 32).

41. Posibilitatea instantei de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezinta un mijloc adecvat atat pentru a atinge rezultatul prevazut la art. 6 din Directiva 93/13, si anume faptul ca respectivele clauze abuzive sa nu creeze obligatii pentru un consumator individual, cat si pentru a contribui la realizarea obiectivului prevazut la art. 7 din aceasta directiva, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la incetarea folosirii clauzelor abuzive in contractele incheiate de un comerciant cu consumatorii (Hotararea din 21 noiembrie 2002, Cofidis, C-473/00, Rec., p. 1-10875, pct. 32, si Hotararea Mostaza Claro, citata anterior, pct. 27).

42. Dreptul astfel recunoscut instantei a fost considerat necesar pentru a se asigura o protectie efectiva a consumatorului, avand in vedere in special riscul destul de important ca acesta sa nu isi cunoasca drepturile sau sa intampine dificultati in exercitarea acestora (Hotararile citate anterior Cofidis, pct. 33, precum si Mostaza Claro, pct. 28).

43. Protectia pe care directiva mentionata o confera consumatorilor se aplica astfel si in ipotezele in care consumatorul, care a incheiat cu un vanzator sau cu un furnizor un contract ce contine o clauza abuziva, se abtine sa invoce caracterul abuziv al acestei clauze fie pentru ca acesta nu isi cunoaste drepturile, fie pentru ca este descurajat sa le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o actiune in justitie (Hotararea Cofidis, citata anterior, pct. 34).

44. O asemenea protectie se justifica cu atat mai mult atunci cand, astfel cum instanta de trimitere pare sa aprecieze in cererea sa de pronuntare a unei hotarari preliminare, contractul de credit in cauza in actiunea principala cuprinde un mandat acordat unui avocat ales de creditor si carc trebuie sa il reprezinte pe consumatorul debitor, acesta neputand alege sa fie reprezentat de un alt avocat decat daca achita o penalitate contractuala de 15% din cuantumul creditului.

45. Desigur, potrivit jurisprudentei Curtii, dreptul Uniunii nu impune unei instante nationale sa inlature aplicarea normelor interne de procedura care confera autoritate de lucru judecat unei decizii, de exemplu, o hotarare arbitrala, chiar daca aceasta ar permite remedierea unei incalcari a unei dispozitii de drept al Uniunii, indiferent de natura acesteia, prin decizia in cauza (Hotararea Asturcom Telecomunicaciones, citata anterior, pct. 37).

46. In aceasta privinta, Curtea a avut deja ocazia de a preciza ca, pentru a garanta atat stabilitatea dreptului si a raporturilor juridice, cat si o buna administrare a justitiei, este necesar ca hotararile judecatoresti devenite definitive dupa epuizarea cailor de atac disponibile sau dupa expirarea termenelor de exercitare a acestor cai de atac sa nu mai poata fi contestate (Hotararea Asturcom Telecomu-nicaciones, citata anterior, pct. 36 si jurisprudenta citata).

47. De aceea, in lipsa unei reglementari a Uniunii in materie, modalitatile de punere in aplicare a principiului autoritatii de lucru judecat apartin ordinii juridice interne a statelor membre in temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora. Totusi, aceste modalitati nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor situatii similare din dreptul intern (principiul echivalentei), si nici sa fie reglementate astfel incat sa faca practic imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica a Uniunii (principiul efectivitatii) (Hotararea Asturcom Telecomunicaciones, citata anterior, pct. 38).

48. Cu privire la principiul echivalentei, acesta impune ca acele conditii stabilite de dreptul national pentru invocarea din oficiu a unei norme de drept al Uniunii sa nu fie mai putin favorabile decat cele care reglementeaza aplicarea din oficiu a unor norme de acelasi rang de drept intern (Hotararea Asturcom Telecomunicaciones, citata anterior, pct. 49 si jurisprudenta citata).

49. Or, in aceasta privinta, trebuie precizat ca art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13 constituie o dispozitie cu caracter imperativ. Trebuie aratat in plus ca, potrivit jurisprudentei Curtii, aceasta directiva, in ansamblul sau, constituie o masura indispensabila pentru aduccrca la indeplinire a misiunilor incredintate Uniunii Europene si, in particular, pentru cresterea nivelului si a calitatii vietii in ansamblul acesteia din urma (a se vedea Hotararile citate anterior Mostaza Claro, pct. 37, precum si Asturcom Telecomunicaciones, pct. 51).

50. Astfel, data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva 93/13 o asigura consumatorilor, art. 6 din aceasta trebuie sa fie considerat o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publica (Hotararea Asturcom Telecomunicaciones, citata anterior, pct. 52).

51. Rezulta de aici in special ca, in cazul in care instanta nationala sesizata cu o actiune prin care se urmareste executarea silita a unei sentinte arbitrale definitive trebuie, potrivit normelor de procedura interne, sa aprecieze din oficiu daca o clauza arbitrala este contrara normelor nationale de ordine publica, aceasta este de asemenea obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al acestei clauze potrivit art. 6 din directiva mentionata, de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Pannon GSM, pct. 32, precum si Asturcom Telecomunicaciones, pct. 53).

52. In actiunea principala, potrivit indicatiilor furnizate de instanta de trimitere, se constata ca reglementarea nationala privind procedura arbitrala impune instantei sa puna capat executarii unei prestatii prevazute de o hotarare arbitrala atunci cand o asemenea prestatie este interzisa prin lege sau in situatia in care este contrara bunelor moravuri. Pe de alta parte, aceasta instanta considera ca orice clauza abuziva cuprinsa intr-un contract incheiat cu un consumator ar fi, potrivit dreptului national, contrara bunelor moravuri, deoarece respectiva clauza ar crea in detrimentul acestuia, in pofida cerintei de buna-credinta, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile vanzatorului sau furnizorului si cele ale consumatorului respectiv.

53. La fel ca in contextul cauzei in care s-a pronuntat Hotararea Asturcom Telecomunicaciones, citata anterior, intr-o situatie precum cea din actiunea principala, in care instanta sesizata cu executarea unei hotarari arbitrale poate pune capat, chiar din oficiu, aplicarii acestei hotarari arbitrale in situatia in care aceasta din urma impune partii in cauza o prestatie imposibila din punct de vedere material, interzisa de lege sau contrara bunelor moravuri, aceasta instanta este astfel obligata, din momentul in care dispune de elementele privind situatia de drept si de fapt necesare in acest scop, sa aprecieze, chiar din oficiu, in cadrul procedurii de executare, caracterul abuziv al penalitatii prevazute de un contract de credit incheiat intre un furnizor de servicii financiare si un consumator.

54. Prin urmare, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare lit. a) ca Directiva 93/13 impune unei instante nationale, sesizata cu executarea silita a unei hotarari arbitrale care a dobandit autoritate de lucru judecat si care a fost pronuntata in lipsa consumatorului, sa aprecieze, chiar din oficiu, caracterul abuziv al penalitatii prevazute in contractul de credit incheiat intre un furnizor de servicii financiare si un consumator, penalitate ce a fost aplicata in hotararea mentionata, in cazul in care aceasta instanta dispune de elementele referitoare la situatia de drept si de fapt necesare in acest scop, iar, potrivit normelor de procedura nationale, instanta mentionata poate sa procedeze la o asemenea apreciere in cadrul unor proceduri similare intemeiate pe dreptul national.

Cu privire la a doua intrebare lit. b) si c)

55. Prin intermediul celei de a doua intrebari lit. b) si c), instanta de trimitere solicita sa se stabileasca daca, pe de o parte, o clauza cuprinsa intr-un contract de credit care prevede, in caz de neplata din partea consumatorului, o penalitate zilnica de 0,25 % din cuantumul creditului, ceea ce inseamna 91,25% din aceasta suma pe an, poate fi calificata drept abuziva in sensul art. 3 si art. 4 din Directiva 93/13 avand in vedere caracterul disproportionat al acesteia si daca, pe de alta parte, in cazul unui raspuns afirmativ, revine instantei nationale care constata acest caracter disproportionat obligatia de a pronunta inopozabilitatea unei asemenea clauze fata de consumator.

56. in aceasta privinta, trebuie sa se constate ca, referindu-se la notiunile de buna-credinta si de dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, art. 3 din Directiva 93/13 nu defineste decat in mod abstract elementele care confera un caracter abuziv unei clauze contractuale care nu s-a negociat individual (a se vedea in acest sens Hotararea din 7 mai 2002, Comisia/Suedia, C-478/99, Rec., p. 1-4147, pct. 17, precum si Hotararea din 1 aprilie 2004, Freiburger Kommunalbauten, C-237/02, Rec., p. 1-3403, pct. 19).

57. Articolul 3 alin. (2) din directiva mentionata prevede totusi ca se considera intotdeauna ca o clauza nu s-a negociat individual atunci cand a fost redactata in prealabil, iar consumatorul, din acest motiv, nu a avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei, in special in cazul unui contract de adeziune, ceea ce pare a fi cazul in actiunea principala.

58. Anexa la care face trimitere art. 3 alin. (3) din Directiva 93/13 contine o lista orientativa si neexhaustiva a clauzelor ce pot fi considerate abuzive, printre care figureaza, la pct. 1 lit. (e) din anexa mentionata, cele „care au ca obiect sau ca efect solicitarea de la orice consumator care nu si-a indeplinit obligatia sa plateasca o suma disproportionat de mare drept compensatie”.

59. In ceea ce priveste problema daca o anumita clauza contractuala are sau nu are un caracter abuziv, art. 4 din Directiva 93/13 arata ca raspunsul trebuie formulat luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a incheiat contractul si raportandu-se, in momentul incheierii contractului, la toate imprejurarile care insotesc incheierea contractului. Este necesar sa se aminteasca faptul ca, in acest context, trebuie apreciate si consecintele pe care clauza mentionata le poate avea in cadrul legislatiei aplicabile contractului, ceea ce implica o examinare a sistemului juridic national (Hotararea Freiburger Kommunalbauten, citata anterior, pct. 21).

60. Rezulta ca, in cadrul exercitarii competentei de interpretare a dreptului Uniunii care ii este conferita de art. 267 TFUE, Curtea poate sa interpreteze criteriile generale utilizate de legiuitorul Uniunii pentru a defini notiunea de clauza abuziva. In schimb, aceasta nu se poate pronunta asupra aplicarii acestor criterii generale unei anumite clauzc care trebuie examinata in functie de imprejurarile proprii cauzei, astfel incat revine instantei nationale obligatia de a stabili daca o clauza contractuala precum cea din speta, care prevede, potrivit constatarilor efectuate de instanta de trimitere, o despagubire intr-un cuantum disproportionat de mare, trebuie considerata abuziva avand in vedere toate imprejurarile care insotesc incheierea contractului (a se vedea in acest sens Hotararea Freiburger Kommunalbauten, citata anterior, pct. 22 si 25).

61. Prin urmare, in cazul in care aceasta instanta ajunge la concluzia ca respectiva clauza din speta este abuziva in sensul Directivei 93/13, trebuie amintit ca, potrivit art. 6 alin. (1) din aceasta directiva, o asemenea clauza, in conformitate cu legislatia interna, nu creeaza obligatii pentru consumator si ca, in plus, in temeiul aceleiasi dispozitii, instanta mentionata va trebui sa aprecieze daca contractul poate exista fara aceasta eventuala clauza abuziva.

62. intr-o asemenea situatie, revine, asadar, acestei instante sarcina de a stabili toate consecintele care decurg de aici potrivit dreptului intern pentru a se asigura ca respectiva clauza nu creeaza obligatii pentru consumator (a se vedea in acest sens Asturcom Telecomunicaciones, citata anterior, pct. 59).

63. Tinand seama de cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare lit. b) si c) ca revine instantei nationale in cauza, avand in vedere toate imprejurarile care insotesc incheierea contractului, obligatia de a stabili daca o clauza dintr-un contract de credit precum cea din speta, care prevede in sarcina consumatorului, potrivit constatarilor efectuate de aceasta instanta, o penalitate intr-un cuantum disproportionat de mare, trebuie considerata abuziva in sensul art. 3 si art. 4 din Directiva 93/13. In cazul unui raspuns afirmativ, revine acestei instante sarcina de a stabili toate consecintele care decurg din aceasta potrivit dreptului intern pentru a se asigura ca respectiva clauza nu creeaza obligatii pentru consumator.

Cu privire la prima intrebare

64. Prin intermediul primei intrebari formulate, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca mentionarea DAE in contractul de credit de consum, astfel cum este prevazuta la art. 4 alin. (2) lit. (a) din Directiva 87/102, constituie o informatie esentiala in acest tip de contract si, in consecinta, daca lipsa unei asemenea mentiuni permite sa se considere ca, in sensul art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, clauzele acestui contract nu sunt exprimate in mod clar si inteligibil, astfel incat clauza privind costul acestui credit va putea, asadar, sa faca obiectul unei aprecieri din partea acestei instante cu privire la caracterul posibil abuziv in sensul art. 3 din aceasta ultima directiva.

65. Cu titlu introductiv, trebuie subliniat ca, tinand seama de data incheierii contractului de imprumut in cauza in actiunea principala si de precizarile mentionate la pct. 11 al prezentei ordonante, trebuie sa se raspunda la prezenta intrebare preliminara din perspectiva Directivei 87/102, si nu din cea a Directivei 2008/48.

66. In aceasta privinta, Curtea s-a pronuntat deja in sensul ca obiectivul urmarit de Directiva 87/102 consta in a asigura respectarea unei norme minime de protectie a consumatorilor in domeniul creditului de consum (Hotararea din 4 octombrie 2007, Rampion si Godard, C-429/05, Rep., p. 1-8017, pct. 47, precum si Hotararea din 23 aprilie 2009, Scarpelli, C-509/07, Rep., p. 1-3311, pct. 25). Astfel, dupa cum rezulta din art. 15 si din al douazeci si cincilea considerent al acesteia, potrivit carora directiva mentionata nu impiedica statele membre sa mentina sau sa adopte dispozitii mai stricte pentru protectia consumatorilor, Directiva 87/102 nu prevede decat un nivel minim de armonizare a dispozitiilor nationale privind creditul de consum (Hotararea Rampion si Godard, citata anterior, pct. 18).

67. Curtea a constatat in mai multe randuri ca, astfel cum rezulta din considerentele acesteia, Directiva 87/102 a fost adoptata cu dubla finalitate de a asigura, pe de o parte, crearea unei piete comune a creditului de consum (al treilea – al cincilea considerent) si, pe de alta parte, protectia consumatorilor ce contracteaza astfel de credite (al saselea, al saptelea si al noualea considerent) (Hotararea din 23 martie 2000, Berliner Kindl Brauerei, C-208/98, Rec., p. 1-1741, pct. 20, si Hotararea din 4 martie 2004, Cofinoga, C-264/02, Rec., p. 1-2157, pct. 25).

68. Din aceasta perspectiva a protectiei consumatorului impotriva conditiilor de creditare inechitabile si pentru a-i permite sa cunoasca pe deplin conditiile executarii ulterioare a contractului subscris, art. 4 din Directiva 87/102 impune ca, la incheierea contractului, debitorul sa fie in posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale (Hotararea Berliner Kindl Brauerei, citata anterior, pct. 21).

69. Articolul 4 alin. (1) si (2) din Directiva 87/102 prevede ca contractul de credit trebuie intocmit in scris si ca acest document trebuie sa cuprinda mentiunea DAE, precum si conditiile potrivit carora aceasta din urma poate fi modificata. Articolul la din aceasta directiva prevede modalitatile de calculare a DAE si precizeaza, la alin. (4) lit. (a) al acestuia, ca ea trebuie calculata „in momentul incheierii contractului” (a se vedea in acest sens Hotararea Cofinoga, citata anterior, pct. 23).

70. Aceasta informare a consumatorului asupra costului global al creditului, sub forma unei dobanzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are, asadar, o importanta esentiala. Pe de o parte, aceasta informatie, care trebuie comunicata, potrivit art. 3 din Directiva 87/102, din etapa publicitatii, contribuie la transparenta contractului in sensul ca permite consumatorului sa compare ofertele de creditare. Pe de alta parte, ea permite consumatorului sa aprecieze intinderea obligatiei sale (Hotararea Cofinoga, citata anterior, pct. 26).

71. Prin urmare, intr-o situatie precum cea din actiunea principala, lipsa mentionarii DAE in contractul de credit in cauza, mentionare ce are o importanta esentiala in contextul Directivei 87/102, poate fi un element decisiv in cadrul analizei de catre o instanta nationala a aspectului daca o clauza dintr-un contract de imprumut, referitoare la costul acestuia, in care nu figureaza o asemenea mentiune, este redactata in mod clar si inteligibil in sensul art. 4 din Directiva 93/13.

72. In cazul in care nu aceasta este situatia, o instanta nationala este competenta sa aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze in sensul art. 3 din Directiva 93/13. Astfel, chiar daca aceasta clauza poate fi analizata ca fiind sub incidenta excluderii prevazute la articolul mentionat, trebuie amintit ca, desi clauzele prevazute la art. 4 alin. (2) din aceasta directiva intra in domeniul reglementat de Directiva 93/13, nu sunt scutite totusi de aprecierea caracterului lor abuziv decat in masura in care instanta nationala competenta considera, in urma unei analize de la caz la caz, ca acestea au fost redactate de vanzator sau furnizor in mod clar si inteligibil (a se vedea Hotararea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Picdad de Madrid, C-484/08, nepublicata inca in Repertoriu, pct. 32).

73. In actiunea principala, o examinare a caracterului abuziv al clauzei din contractul de imprumut care omite mentionarea DAE ar putea astfel sa fie avuta in vedere in raport cu Directiva 93/13 si, in aceasta privinta, astfel cum s-a constatat la pct. 53 din prezenta ordonanta, instanta nationala are posibilitatea de a aprecia din oficiu o asemenea clauza. Intr-o asemenea situatie, astfel cum s-a amintit la pct. 60 din prezenta ordonanta, revine instantei de trimitere obligatia de a aprecia daca, avand in vedere toate imprejurarile care insotesc incheierea contractului in cauza in actiunea principala, omiterea DAE intr-o clauza dintr-un contract de credit de consum, referitoare la costul acestui credit, poate conferi clauzei mentionate un caracter abuziv in sensul art. 3 si art. 4 din Directiva 93/13.

74. Cu toate acestea, din informatiile furnizate de instanta de trimitere rezulta ca, potrivit art. 4 din Legea nr. 258/2001, lege privind transpunerea Directivei 87/102, contractul de credit de consum trebuie sa cuprinda mentionarea DAE, iar in lipsa unei asemenea mentiuni, crcditul aprobat este considcrat scutit de dobanzi si de costuri.

75. Or, art. 14 din directiva mentionata impune statelor membre sa se asigure ca contractele de credit nu deroga, in detrimentul consumatorului, de la dispozitiile legislatiei interne de punere in aplicare sau corespondente prezentei directive.

76. Prin urmare, in imprejurari precum cele din actiunea principala, fara sa fie necesara o examinare din perspectiva Directivei 93/13 a caracterului abuziv al clauzei care omite mentionarea DAE, Directiva 87/102 trebuie interpretata in sensul ca permite instantei nationale sa aplice din oficiu dispozitiile care transpun in dreptul intern art. 4 din aceasta ultima directiva si care prevad ca lipsa mentionarii DAE intr-un contract de credit de consum are drept consecinta faptul ca creditul aprobat este considerat scutit de dobanzi si de costuri [a se vedea, prin analogie, in ceea ce priveste art. 11 alin. (2) din Directiva 87/102, Hotararea Rampion si Go-dard, citata anterior, pct. 69].

77. Prin urmare, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca, in imprejurari precum cele din actiunea principala, lipsa mentionarii DAE intr-un contract de crcdit de consum, mentionare ce are o importanta esentiala in contextul Directivei 87/102, poate constitui un element decisiv in cadrul analizei de catre o instanta nationala a aspectului daca o clauza dintr-un contract de credit de consum, referitoare la costul acestuia, in care nu figureaza o asemenea mentiune, este redactata in mod clar si inteligibil in sensul art. 4 din

Directiva 93/13. In cazul in care nu aceasta este situatia, instanta respectiva, avand in vedere toate imprejurarile care insotesc incheierea contractului in cauza, are posibilitatea de a aprecia, chiar din oficiu, daca omiterea mentionarii DAE in clauza privind costul respectivului credit poate conferi acestei clauze un caracter abuziv in sensul art. 3 si art. 4 din Directiva 93/13. Cu toate acestea, in pofida posibilitatii acordate de a aprecia contractul respectiv din perspectiva Directivei 93/13, Directiva 87/102 trebuie interpretata in sensul ca permite instantei nationale sa aplice din oficiu dispozitiile care transpun in dreptul intern art. 4 din aceasta ultima directiva si care prevad ca lipsa mentionarii DAE intr-un contract de credit de consum are drept consecinta faptul ca creditul aprobat este considerat scutit de dobanzi si de costuri.

Cu privire la a treia intrebare

78. Prin intermediul acestei intrebari, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca daca, in imprejurari precum cele din actiunea principala si in masura in care ajunge la concluzia ca dispozitiile Directivelor 87/102 si 93/13 nu au fost respectate, are competenta, in temeiul reglementarii Uniunii referitoare la protectia consumatorilor, sa puna capat sau sa limiteze executarea unei hotarari arbitrale definitive adoptate in temeiul unei clauze com-promisorii prevazute de contractul de imprumut.

79. in aceasta privinta, trebuie amintit ca, in cadrul art. 267 TFUE, Curtea nu este competenta sa aplice normele de drept al Uniunii unei spete determinate, ci numai sa se pronunte asupra interpretarii tratatului si a actelor adoptate de institutiile Uniunii (Hotararea din 6 octombrie 2005, MyTravel, C-291/03, Rec., p. 1-8477, pct. 43 si jurisprudenta citata).

80. Or, prin prezenta intrebare, instanta de trimitere incearca sa obtina din partea Curtii sa precizeze daca, in imprejurari precum cele din actiunea principala, tinand seama de raspunsurile furnizate de Curte la prima si la a doua intrebare, aceasta poate, in temeiul dreptului Uniunii si al legislatiei nationale, sa limiteze executarea hotararii arbitrale definitive in cauza in actiunea principala numai la suma datorata in continuare in temeiul creditului de consum.

81. Avand in vedere ca, raspunzand la o asemenea intrebare, Curtea s-ar pronunta asupra aplicarii concrete la situatia de fapt din cauza a normelor de drept interpretate in cadrul primelor doua intrebari si ca, in orice caz, instanta de trimitere dispune, pe baza raspunsurilor furnizate la intrebarile mentionate, de elementele de interpretare necesare solutionarii litigiului cu care este sesizata, nu este necesar sa se raspunda la prezenta intrebare.